HANNOVER MESSE 2017(24 – 28 aprilie) – Calea către digitalizarea fabricaţiei

Roboți la fel de ușor de manevrat, precum un telefon inteligent. Mașini care învață din propriile greșeli. Sisteme energetice pe deplin integrate și controlate digital. Toate centrate pe prezența omului.

,,Integrated Industry – Creating Value” este tema oficială, punctul forte al HANNOVER MESSE pentru ediția din acest an. ,,Larga răspândire a digitalizării în industriile producătoare și în industriile energetice se va produce doar dacă tehnologiile integrate își vor dovedi beneficiile” a declarat Dr. Jochen Köckler, membru al Consiliului de Administrație Deutsche Messe. ,,Producătorii și companiile din domeniul energiei trebuie să înțeleagă direct beneficiile pe termen lung pe care le vor avea din procesul de digitalizare. Au nevoie să înțeleagă valoarea adăugată a digitalizării ce se traduce nu doar prin mașini mai noi și mai bune. Valoarea este, de asemenea, dată de abilitatea digitalizării de a oferi companiilor o înnoire sau o reinventare completă a propriului model de business, dar și de îmbunătățire a calității vieții lucrative a propriilor angajați.”, a adăugat Dr. Jochen Köckler.

Cu Industria 4.0, energie integrată și digitală, roboți capabili să lucreze în rețea și să colaboreze (cobots), companiile de toate mărimile pot alege dintr-o gamă largă de soluții și aplicații. Acestea reușesc însă foarte greu să prevadă valoarea adăugată a acestor posibile soluții. Cei mai mulți, pe bună dreptate, ezită atunci când e vorba de investiții masive în bunuri de capital fără o prospectare amănunțită a ofertelor și o deplină înțelegere a beneficiilor. Aici intervine HANNOVER MESSE. Cel mai mare târg la nivel mondial dedicat tehnologiilor industriale va arăta cum până și cele mai mici companii, cu resurse limitate, pot puncta și folosi puterea digitalizării. ,,Industria 4.0 nu înseamnă înlocuirea dintr-o dată a întregului sistem de producție, este un proces gradual. Spre exemplu, companiile pot începe prin a instala senzori sofisticați la instalațiile existente pentru a obține și evalua date ce îi vor ajuta să facă îmbunătățiri la procesul de producție sau să dezvolte noi modele de afaceri.”, după cum declară Köckler. Astfel, HANNOVER MESSE îi va ghida pe vizitatorii săi din industriile producătoare ce doresc să afle mai multe despre beneficiile digitalizării sau au decis deja transformarea pas cu pas a propriilor fabrici în fabrici ale Industriei 4.0.

Anul acesta, la HANNOVER MESSE sunt așteptați 6.500 de expozanți și peste 200.000 de vizitatori de specialitate. Pe durata celor cinci zile de târg, vor avea loc peste 5,6 milioane de contacte de afaceri.

Pilonii principali ai târgului sunt:

  • Automatizări industriale – Locul ideal pentru experimentarea viitorului producției industriale bazată pe inteligență, interconectivitate și robotică. Acest segment este dedicat fabricilor integrate – automatizări de procese, automatizări de producție și construcție. Indică în aceeași măsură și trendurile din industria automotive și sisteme de control și măsurări.
  • MDA – Motion, Drive& Automation – Transmisii electrice și mecanice și tehnologii de control, acoperă întregul spectru al hidraulicii  și pneumaticii (pompe hidraulice, sisteme hidraulice, motoare, valve  și cilindrii hidraulici, unități de transmisie etc). Are loc din doi în doi ani.
  • Industrial Supply – Construcții ușoare și soluții de subcontractare de-a lungul întregului lanț de valoare. Materiale specializate și inteligente, prezentate de expozanți ce sunt, la rândul lor, motorul din spatele inovațiilor din sectorul producției industriale.
  • Digital Factory – Cax, PLM, ERP, MES – software inteligent  dedicat produselor inovative. Procese integrate și Soluții IT ce servesc la dezvoltarea interdisciplinară a produselor, controlul și planificarea producției, precum și Industriei 4.0
  • Energy – Acoperă întregul lanț valoric: generare, transmitere, distribuție, stocare și aplicație. Oferă oportunitatea descoperirii noilor soluții pentru sistemele energetice sustenabile de mâine.

  • ComVac – Tehnologia aerului comprimat și tehnologia vacuumului, de la generare, filtrare până la distribuție și utilizare. Sunt prezentate soluții inteligente bazate pe tehnologia aerului comprimat și cea a vacuumului ce ajută la manipularea sigură și eficientă a pieselor în procesele automatizate. Acest segment este prezent din doi în doi ani.
  • Research & Technology – Dedicat cercetării și dezvoltării, transferului tehnologic. Acest segment este practic o platformă  pentru întreprinderi inovative, institute de cercetare, start-up-uri.

Polonia este, în premieră, țara parteneră a acestei ediții. Industria Poloniei se poate lăuda cu date impresionante în ceea ce privește creșterea și inovația. Planurile de dezvoltare ale acestei țări includ centre de reindustrializare, promovarea fabricilor cu produse inovative, precum și expansiunea pe piețele străine. Polonia își va prezenta la Hanovra întregul spectru tehnologic, în special în sectoarele Energy și IT.

România va fi prezentă atât cu expozanți individuali, cât și cu standuri naționale în măsura în care Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat va reuși să finalizeze cu succes (și în timp util) procedura de licitație pentru constructorul de stand.


În atenţia vizitatorilor români la Hannover Messe 2017

Cei ce doresc să participe la târg în calitate de vizitator, își pot procura bilete de intrare gratuite accesând urmatorul link:

Pentru mai multe detalii despre eveniment, vă rugăm să contactați:

Luminița Constantin

Reprezentanta Deutsche Messe în România

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană

Tel: +40 21 207 91 64; Fax: +40 21 223 10 50

Email: [email protected]

www.ahkrumaenien.ro

Source:

Photo/video source: Deutsche Messe

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *