8 mega tendințe globale în noile tehnologii
Analiza PwC identifică ,,cele opt tehnologii esenţiale” pe care întreprinderile ar trebui să le ia în considerare
Pe fondul unui aflux de invenţii şi noi tehnologii care au deja impact asupra companiilor şi multe altele se întrevăd la orizont, cum pot executivii să dezvolte strategii eficiente pentru a ţine pasul cu aceste tendinţe tehnologice globale?
Pentru elaborarea noului raport, Tech break- throughs megatrend, PwC a evaluat peste 150 de tehnologii la nivel global si a dezvoltat o metodologie pentru identificarea celor mai relevante, atât pentru companii cât si pentru sectoarele industriale în întregime. Rezultatul este un ghid privind ,,Cele opt tehnologii esenţiale” despre care PwC consideră că vor influenţa cel mai mult afacerile din întreaga lume în viitorul foarte apropiat:
- Inteligenţa artificială
- Internetul lucrurilor
- Realitatea augmentată
- Roboţii
- Tehnologia Blockchain
- Realitatea virtuală
- Dronele
- Printarea 3D
Tehnologiile specifice care vor avea cel mai mare impact asupra fiecărei industrii vor varia, dar PwC consideră că lista celor opt cuprinde tehnologiile cu cel mai mare impact la nivel cros-sectorial si global în următorii ani.
„Economia globală stă în faţa unor revoluţii tehnologice majore, iar pentru România ar fi un câstig real dacă s-ar număra printre pionierii globali în adoptarea unor astfel de noi tehnologii. Din punctul acesta de vedere, faptul că avem o întârziere în adoptarea unor astfel de tehnologii s-ar putea să fie un avantaj, în sensul în care s-ar putea alege din start implementarea celor mai noi si performante tehnologii, asa cum s-a întâmplat în ceea ce priveste cablurile de date folosind fibră optică ce au permis României să fie printre ţările cu cea mai mare viteză de internet în bandă largă. Pentru aceasta este nevoie de un mix inteligent de politici publice care să facă din noile tehnologii cheia de boltă a dezvoltării economice a ţării” a declarat Florin Deaconescu, Partener, Servicii de Audit, liderul Grupului de Tehnologie din cadrul PwC România. „La nivel global, cele mai multe companii au pus bazele pentru a adopta noile tehnologii, investind în arii precum social media, comunicaţii mobile, analiza de date si cloud. Acum este momentul ca directorii să adopte o perspectivă mai largă privind tehnologiile mai avansate care vor avea un impact mai mare asupra afacerilor”, a adăugat Florin Deaconescu.
Pentru a ajunge la topul celor opt tehnologii esenţiale, PwC a analizat diversele tehnologii pe baza impactului asupra afacerii si viabilităţii comerciale în următorii cinci până la sapte ani (cel puţin trei până la cinci ani în economiile dezvoltate). Printre criteriile specifice se numără:
- relevanţa unei tehnologii pentru companii si industrii;
- accesibilitatea la nivel global;
- viabilitatea tehnică, inclusiv potenţialul de a dobândi notorietate la scară largă;
- dimensiunea pieţei si potenţialul de crestere;
- si ritmul investiţiilor publice si private.
Ce face ca o descoperire tehnologică să devină un mega trend? Companiile continuă să aştepte următoarea „mare noutate”, considerând că o anumită tendinţă tehnologică fie nu se va ridica la nivelul asteptărilor, fie nu va afecta industria în care activează în anii care vor veni. Însă, în ziua de azi au loc schimbări bruste într-un ritm mai rapid si la un volum mai mare ca oricând. Istoria a demonstrat că inovaţiile au înclinat balanţa în favoarea inovatorilor. În acest sens, descoperirile tehnologice generează mega tendinţele. Omniprezenţa tehnologiei, din ce în ce mai accesibilă, mai răspândită si cu un impact mai mare, este cea care va accelera adoptarea „celor opt tehnologii esenţiale”.
Întrebări cheie şi acţiuni pentru executivi
PwC consideră că „cele opt tehnologii esenţiale” vor reconfigura modelele de afaceri ale companiilor atât într-o manieră pozitivă, cât si ridicând diferite provocări. În anumite industrii si regiuni, mega tendinţele vor influenţa strategia de afaceri, comportamentul clienţilor, operaţiunile si respectarea reglementărilor. Prin urmare, echipele de conducere ar trebui să găsească răspunsuri eficiente la trei întrebări fundamentale:
- Avem strategii si procese de inovare durabile?
- Am cuantificat impactul noilor tehnologii asupra afacerii? Dacă nu, cum putem face asta – si cât de repede?
- Avem un plan de adoptare a noilor tehnologii? Dacă da, este actualizat?
Potrivit raportului PwC, directorii nu ar trebui să trateze „cele opt tehnologii esenţiale” doar ca o listă de sarcini pe care să o delege către Chief Information Officer (CIO) sau Chief Tehnology Officer (CTO). Analiza noilor tehnologii si cuantificarea impactului acestora, dar si planificarea în vederea adoptării lor, ar trebui să fie mai degrabă o parte esenţială a strategiei unei companii. Înainte de a elabora o strategie de inovare si de a explora si analiza impactul noilor tehnologii, executivii ar trebui să înveţe (sau să se re-familiarizeze) cu acestea si cu potenţialul lor.
Raportul complet poate fi descărcat de pe pagina web.
Source: T&T - Tehnică și Tehnologie
Photo/video source: T&T - Tehnică și Tehnologie
Comentarii recente