Arhitectura și clepsidra – instalații de artă și pavilioane

S-ar putea să vă întrebați și dumneavoastră ceea ce mă întreb și eu din prima clipă în care m-am gândit la titlul ,,Arhitectura și clepsidra”: Ce are a face arhitectura cu clepsidra? Sau chiar mai bine, ce au în comun arhitectura și clepsira? Ei bine, răspunsul este foarte simplu: timpul!

Într-adevăr, aceasta nu e chiar cea mai clară afirmație pe care aș fi putut-o face. Însă haideți să începem cu începutul. Cum începe un proiect de arhitectură? De obicei, există câteva idei scrise, care vin după ani de studiu și câteva nopți nedormite de gândit, dar cea mai importantă parte a începutului unui proiect o reprezintă schițele. Ca să îi citez pe Babak Bryan și Henry Grosman, partenerii care au înființat BanG studio din Long Island City, New York, ,,desenul este rezultatul procesului, dar el descrie, de asemenea, procesul”. Desenul este deci limbajul universal care, deși ar fi putut dura doar câteva minute pentru a fi făcut, conține informația unui timp îndelungat, ținând cont de trecut și adăugând câteva elemente care ulterior să poată evolua și descrie viitorul… Viitorul proiect, viitoarea sursă de inspirație, viitoarele idei. Astfel, o simplă schiță este în esență dinamică.

De unde și arhitectura însăși este dinamică. Evolueză. Nicio structură nu poate fi imună trecerii timpului. Și ar trebui să poată răspunde necesităților perioadei în care va evolua. Ar trebui să poată accepta viitorul.

Dr. Ouelet: „You are the first of your kind. But you’re not invulnerable.”

The Major: „Well, maybe next time you can design me better.”

(din filmul Ghost in The Shell, 2017)

Imaginați-vă că întoarceți o clepsidră, dintr-odată. Nu a atins-o nimeni de mult timp și este plină de praf, odihnindu-se, și cu toate astea simțiti nevoia să o deranjați, și o întoarceți. Se va plânge nisipul? Sau își va accepta soarta și va începe să curgă ca și când s-ar fi așteptat la acest moment de ani de zile? Se va sparge sticla? Nu. Și nici arhitectura nu ar trebui să se ,,spargă”. Pentru câțiva ani, evoluția arhitecturii este destul de ușor de anticipat. Însă, pentru un timp îndelungat, nu mai este. E nevoie de foarte multă atenție la timpul și contextul în care o clădire este plasată, multă grijă față de istoria orașului, față de evoluția materialelor, a funcțiunii și a stilului pentru a putea prezice evenimentele căreia o clădire va trebui să le facă față pe parcursul a câtorva decenii.

Dar timpul nu se referă doar la ideea de longeviv, ci și la efemeritate. Iar aceasta din urmă este cea căreia atât arhitectura, cât și clepsidra și-au devotat frumusețea și fragilitatea.

În arhitectură, cele mai des întâlnite exemple de structuri temporale care aduc la un loc frumusețe, inovație și oportunitatea de a experimenta cu geometrii, materiale, culori, fabricare digitală ș.a. îl reprezintă pavilioanele și instalațiile de artă. Acestea pot fi văzute și ca un spațiu de joacă pentru cercetarea în ceea ce privește materialele inteligente, pentru programarea roboților industriali sau chiar a dronelor și pentru aducerea în discuție a unor noi soluții, geometrii și funcțiuni care ar putea fi folosite ulterilor în construcții. Pavilioanele și instalațiile sunt o oportunitate pentru studenți ca aceștia să învețe și să aibă curajul să vină cu idei noi, care nu au mai fost testate anterior.

Înspre a sublinia această afirmație, am să vin cu cel mai bun exemplu la care m-am putut gândi, care a implicat studenți, făcut la Institutul de Design Computațional și Construcție și Institutul de Construcție a Structurilor și Design Structural din Cadrul Universității din Stuttgart în 2013-2014, pavilionul din imaginea de mai jos.

Instalațiile de artă prezintă de asemenea un număr de posibilități, de la cele ce țin de geometrie până la cele ce țin de știință, uneori reprezentând cele mai potrivite obiecte care ar putea fi puse întru-un spațiu liber înspre a deveni ca niște statui pe care lumea se va opri să le admire sau în interiorul unei clădiri pe care îl va transforma într-o experiență de neuitat.

Într-adevăr, nici pavilioanele, nici instalațiile nu sunt de durată. Dar posibilitățile pe care le aduc sunt ca o poveste fără sfârșit. De aceea, ideea de a aduce arhitectura, tehnologia și știința la un loc prin intermediul acestor structuri efemere va fi învins timpul.

Source: Anca Badut

Photo/video source: Anca Badut