Continental – inovații pentru piața în creştere a mobilității electrice

La IAA 2017, compania Continental, a prezentat exemple ale noilor aplicații de serie și o perspectivă asupra viitorului apropiat al electrificării propulsiei la autovehicule. Continental face parte din deschizătorii de drumuri în domeniul electrificării, la nivel mondial, atât în ceea ce privește aplicațiile din producția de serie, cât și prin amploarea portofoliului de soluții. Acesta se întinde de la aplicațiile 48 V-Mild-Hybrid până la propulsoarele de înaltă tensiune ale autovehiculelor electrice și hibrid. Continental utilizează gradul avansat de pregătire pentru producția de serie a componentelor sale, spre exemplu pentru modulele de propulsie performante de înaltă tensiune (propulsor electric) cu un spectru de putere neatins până acum, cu dimensiuni și greutate reduse, cu începerea producției în anul 2019.

Alte soluții tehnologice prezentate la IAA sunt abordări noi la nivel mondial, cum ar fi cele din domeniul de încărcare pentru autovehiculele electrice. „Mobilitatea viitorului este electrică”, a spus José AVILA, membru în consiliul executiv al Continental și director al diviziei Powertrain. „Mergem pe acest drum cu sisteme de propulsie ecologice, electrificate și total-electrice și cu noi concepte de încărcare unice. Pentru aceasta eficiența și, mai presus de toate, capacitatea de utilizare a soluțiilor în viața de zi cu zi sunt în prim-plan“.

Inginerii de la Continental implementează, și prin intermediul propulsorului, cerințele sistemelor viitorului pentru autovehicule în ceea ce privește mobilitatea electrică. „Mobilitatea electrică este un subiect comun pentru autovehicule, inima electrificării este propulsorul”, spune dr. Elmar DEGENHART, președintele consiliului executiv al Continental. „În același timp mobilitatea electrică are nevoie de soluții adecvate în multe alte domenii, de exemplu în sistemul de susținere a motorului, sistemul de frânare, precum și la roată și anvelope. Continental combină aceste competențe absolut necesare și cuprinzătoare pentru înțelegerea integrală a mobilității electrice în toate diviziile sale.”

Propulsie electrică inovatoare, integrată şi performantă, cu puțin înaintea începerii producției de serie

Printre soluțiile inovatoare pentru deplasarea pur electrică se numără și modulul de propulsie

electrică integrat. Acest lucru este realizabil la autovehiculele clasei compacte și ale clasei superioare și în special în numărul mare de mașini din clasa medie. Propulsia de înaltă tensiune pentru autoturismele pur electrice sau hibrid de tip Plug-In (datorită compactității, electromotorul, cutia de viteze și electronica de putere sunt combinate într-o singură unitate), nu numai că este mai ușoară, ci și mai performantă decât a conceptelor asemănștoare. Astfel,

permite în același timp un grad ridicat de plăcere de a conduce, un factor important pentru acceptarea mobilității electrice. La aceasta se adaugă un nivel al costurilor avantajos deoarece, datorită gradului ridicat al integrării, nu mai este nevoie de cablurile și conectorii necesari până acum. La 150 kW și cu o masă de numai 75 kg, propulsorul atinge un spectru de putere foarte ridicat. Continental oferă producătorilor de autovehicule propulsia sa finală complet electrică, într-un modul în clase de putere de până la 320 de kilowați și, în funcție de raportul de transmisie, cu un cuplu de până la 6.400 Nm.

Astfel, Continental a proiectat din nou sistemul său de propulsie, care se produce de câțiva ani în serie, în mod clar mai compact și mai performant. Lansarea pe piață a noului propulsor electric va avea loc în 2019, în China.

Potențialul hibridizării, 48 Volt Eco Drive

Tehnologia 48 Volt permite strategii de exploatare hibride inteligente, care pot fi transpuse atât la mașinile cu motoare pe benzină, cât și la auto­turismele cu motoare diesel. Tehnologia Continental realizează o economie de combustibil demonstrată, de aproximativ 21%, în condiții reale de trafic. La exemplele curente pentru pătrunderea în producția de serie a electrificării, se numără un model hibrid diesel 48 V franțuzesc (Renault Scénic/Grand Scénic), care, prin intermediul propulsorului electric de la Continental, și-a crescut și mai mult eficiența deja existentă a motorului. Un alt start în producția de serie a început în toamna lui 2017.

Continental a prezentat un autovehicul demonstrativ numit Super Clean Electrified Diesel. Acesta arată cum, hibridizarea 48 V și soluțiile catalizatoare inovatoare, se pot utiliza atât pentru a crește eficiența autove­hiculului, cât și pentru a reduce emisiile de NOx ale unui motor diesel cu până la 60%, în condiții normale de trafic.

Alimentarea electrică mai uşoară, cu sau fără cablu

Deoarece tocmai tehnica de încărcare are o mare influență în privința felului în care un șofer poate utiliza zi de zi un autovehicul electric, fără bătăi de cap și confortabil, Continental prezintă pentru prima dată la nivel mondial inovații și pentru această parte a mobilității electrice. Astfel, producătorul de autovehicule poate transforma prin interme­diul noului concept AllCharge propulsorul electric al unei mașini într-un încărcător universal, cu un efort minim. Astfel, șoferul poate trece pe la orice variantă tehnică a stațiilor de încărcare prin cablu și obține întotdeauna cantitatea maximă de curent. În special la stațiile urbane de încărcare AC se poate obține astfel un timp de încărcare de până la 12 ori mai rapid. În plus, sistemul bidirecțional AllCharge oferă, prin intermediul capacității sale de încărcare regenerabilă, utilizări complet noi pentru curentul din bateria autovehiculului. Astfel, prin intermediul acestui sistem se pot alimenta mobil aparate elec­trice/electronice (laptop, bormașină, frigider etc.).

Într-un nou prototip, Continental demonstrează, în premieră, și încărcarea automată fără cablu pen­tru vehicule electrice. Cu o putere de încărcare de până la 11 kW, cu sistemul Continental vehiculele electrice se pot încărca foarte confortabil. Șoferul este ghidat cu o precizie de centimetri către punctul optim de încărcare. De încărcarea inductivă nu ține deci numai sistemul electronic efectiv pentru încărcare și siguranță, cu și informații adaptate pen­tru șofer.

 

New Wheel Concept optimizează frânele special pentru autovehicule electrice

Autovehiculele electrice supun sistemul de frânare unor solicitări diferite: ca urmare a recuperării intense, frânele de la roți sunt utilizate mult mai rar. Aici Continental prezintă o construcție nouă, cu greutate redusă, pentru roată și frâne, sub numele New Wheel Concept. Prin utilizarea unui disc de frână din aluminiu care nu corodează și al unei frâne adaptate la acesta, se evită formarea de rugină și implicit o posibilă afectare negativă a capacității de frânare. Datorită materialului ușor, New Wheel Concept poate să scadă greutatea roții și a frânei. Alte avantaje ale conceptului sunt înlocuirea mai simplă a roții și plăcuțelor de frână și lipsa uzurii discului de frână.

Furtunuri flexibile pentru o autonomie mai mare şi suport al motorului comutabil

Dezvoltatorii de furtunuri au conceput pentru vehiculele electrice furtunuri și conducte eficiente, care măresc autonomia și durabilitatea bateriilor din autovehiculele electrice. Conductele cu o lungime de aproape 4 metri pentru răcirea bateriilor în autove­hiculele hibride și electrice sunt montate în podeaua vehiculului. Acestea se asigură că agregatele nu se supraîncălzesc, bateriile dezvoltă durata maximă de viață și pasagerii nu trebuie să renunțe la confortul oferit de încălzire. În plus, se mai utilizează numeroase alte furtunuri și conducte – în total până la 40 de metri într-un autovehicul.

Și pentru suportul motorului unui autovehicul hibrid apar alte provocări decât pentru motoarele convenționale cu ardere internă: La repornirea după o fază în care motorul a fost oprit, suportul trebuie să fie suficient de elastic pentru a izola oscilațiile. La viteze mari, trebuie să fie suficient de rigid pentru a stabiliza vehiculul în curbe. Continental rezolvă acest șpagat prin intermediul unui suport comutabil al motorului: acesta poate să facă totul.

Abordarea integrată a mobilității: noi propulsoare inovatoare de 48V pentru biciclete electrice

În cadrul aplicațiilor viitoare de micromobilitate, Continental își folosește competența în domeniul tehnologiei de 48V pentru dezvoltarea unor con­cepte de propulsoare inovatoare. La IAA au fost prezentate în acest sens două noi unități motrice de 48V pentru biciclete electrice. O unitate propulsoare inovatoare, cu cutie de viteze automată integrată, fără trepte (48V Revolution), precum și un motor pentru conectarea cu tehnologia convențională de cuplare (48V Prime). Continental lucrează de ase­menea continuu la o dezvoltare viitoare a strategiei sale de micromobilitate pentru mobilitatea viitorului.

 

Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor și a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 40,5 miliarde de euro și are în prezent peste 230.000 de angajați în 56 de țări. (Sursă: www.smarternext.com/ro)

Source: Continental Romania

Photo/video source: Continental Romania

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *