Tagged: Nanoparticule

0

10 moduri prin care nanotehnologia ne influențează viața

Nanotehnologia este un cuvânt obișnuit în zilele noastre, dar mulți dintre noi nu realizează impactul uimitor pe care îl are asupra vieții de zi cu zi. Potrivit Inițiativei Naționale a Nanotehnologiei din Statele Unite, nanotehnologia este ,,știință, inginerie și tehnologie desfășurate la scara nanometrică, care este de aproximativ 1 până la 100 de nanometri.” Un nanometru este o miliardime din metru. Pentru a face o comparație, o foaie de hârtie are o grosime de aproximativ 100.000 de nanometri. Oamenii de știință descoperă că atomii și moleculele se comportă diferit la scara nanometrică.

0

Nanomaterialele ar putea combate schimbările climatice și poluarea

Lista problemelor din mediu cu care se confruntă lumea este imensă, dar unele strategii pentru rezolvarea lor sunt remarcabil de mici. Abordate în primă instanță pentru aplicații în microscopie și computere, nanomaterialele – materiale alcătuite din unități care sunt fiecare în parte de mii de ori mai mici decât grosimea firului de păr uman – au fost descoperite ca fiind utile pentru combaterea amenințărilor la adresa bunăstării planetei noastre.

Oamenii de știință de pe tot globul dezvoltă nanomateriale care pot utiliza eficient dioxidul de carbon din aer, care absorb poluanți toxici din apă și care degradează deșeurile solide în produse utile.

,,Nanomaterialele ne-ar putea ajuta să atenuăm poluarea. Acestea sunt reciclabile și s-au dovedit a fi catalizatori eficienți. Acum, trebuie să devină viabile din punct de vedere economic pentru comercializare și să ajungă să înlocuiască complet tehnologiile actuale”, spune Arun Chattopadhyay, membru al Facultății de Chimie al Centrului pentru Nanotehnologie, Institutul Indian de Tehnologie Guwahati.