Acum, că suntem conectați, ce urmează?

Este sigur că în anumite domenii, conceptul IoT va avansa mai repede decât în altele. Dar dacă presupunem că rezultatele vor fi cele așteptate în toate cele 5 zone de interes (dispozitive purtabile, case, orașe, întreprinderi și mediu), atunci ne-am putea uita la un viitor în care trăim mai mult, suntem mai sănătoși, un viitor mai puțin poluat, în care vom lucra mai puțin și în care vom întârzia foarte rar. Oare chiar așa să fie? A ne imagina viitorul ca în utopia Logan’s Run este prea mult, dar, în același timp, a ne închpui că oamenii vor deveni ființe inerte și ignorante, ca în filmul celor de la Pixar, WALL-E, este la fel de extrem. Este clar că vor exista efecte surprinzătoare ale societății automatizate, dar să ne concentrăm pe cele pe care le putem prezice.

Imaginați-vă o lume IoT care ne face mai fericiți și mai sănătoși. Cumpărăturile se fac singure, dușul se curăță singur și capacul de la toaletă se ridică și se așează după cum este necesar. Dispar problemele domestice, scade nivelul de stres și încordarea continuă din sistemul de sănătate, și crește sănătatea populației. Telefoanele/bijuteriile/trackerele noastre ne amintesc să mâncăm sănătos, astfel devenind mai plini de viață și mai fericiți. Termostatele fac ca încălzirea să înceapă când este nevoie, dușurile țin exact cât trebuie. Facturile noastre scad, și la fel și stresul. Folosim mașini la cerere pentru transportul urban (ceea ce ar fi o economie foarte mare a costurilor de uz casnic), începem întâlnirile de afaceri în drum spre serviciu, astfel realizând mai mult într-o zi decât în mod normal. Va mai trebui să lucrăm 40 de ore pe săptămână? Comunitățile sătești din zone mai puțin industrializate folosesc sisteme de îngrijire IoT care detectează boli înainte de a se răspândi, toată lumea folosește monitoare de sănătate care recomandă o dietă echilibrată și câtă apă de la robinet să bei (nu mai există apă contaminată). Este un posibil viitor.

Să ne întoarcem la întrebarea: „Ce urmează?”. Putem vorbi despre ce urmează după următoarele câteva decenii ale epocii post-rețele (Post-Networked Age) sau care va fi următoarea inovație în această epocă. Inovarea este adesea percepută ca o curbă lină sau un grafic de etape individuale, când în realitate este o combinație între cele două. Avem îmbunătățiri semnificative în perioadele de inovare (priviți perioadele de update ale sistemelor de operare Android și iOS), urmate de evenimente mult mai mari care au schimbat jocul, precum nașterea Internetului. Așa că, pentru a analiza sau a prezice ce ar putea urma, trebuie să ne uităm la ce probleme ar putea exista în situațiile din viitorul apropiat. Care este următoarea necesitate pe care o vom întâlni? Cum am putea să facem viața celor din jur mai bună? Da, suntem toți conectați, da, cumpărăturile se fac singure, da, nu va trebui să mai lucrăm la fel de mult, dar care sunt dezavantajele acestor progrese și cum putem scăpa de ele?

Am putea experimenta saturarea mediei (și vor apărea industrii care să rezolve această problemă), dar cu sănătatea îmbunătățită, scăderea stresului, o dietă mai bună, mai puțin de muncă, ne-am putea uita, de asemenea, la o lume în care creativitatea crește. Oamenii vor avea mai mult timp să gândească și să rezolve problemele mai mari ale epocii. Să creeze, să petreacă timp cu familia, să facă mai multe lucruri caritabile.

Orice critică susținută legată de automatizare va fi centrată în jurul eroziunii autonomiei umane – ideea că libertatea de a alege ne este luată. Acest lucru ar putea duce la o industrie în curs de formare construită în jurul conceptului de „împuternicire”, precum și o extindere a profesiei de „life coach”. În timp ce se discută pe tema anti-automatizării, majoritatea producătorilor vor pune măsuri de protecție care permit ca funcționalitatea să fie complet restaurată de utilizator/purtător. Aceasta poate fi o soluție temporară pentru, să zicem, vehiculele autonome, dar este doar o chestiune de timp până când mașinile vor putea merge singure, fără ca utilizatorul să intervină, controlate, de fapt, de la o bază centrală. Mai degrabă ar putea coordona vehiculele ca parte a unei rețele mult mai mari (care este mai sensibilă), decât să dea controlul șoferilor care au fost motivul problemelor de trafic și transport în secolul trecut.

Concluzie

Care este lucrul care va face ca Internet of Things să facă parte din viața noastră de zi cu zi? Oricare ar fi următoarea mare inovație, va necesita o gândire la scară mare. După cum spunea Victor Hugo, „Nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a venit vremea”.

Source: IoT Tech Expo

Photo/video source: IoT Tech Expo

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *