Bosch ConnectedWorld 2020

Autovehicule, locuințe, fabrici conectate: 

soluțiile inteligente Bosch fac viața de zi cu zi mai ușoară

De la roboții dotați cu IA din producție și computerele puternice pentru mobilitate conectată, automatizată, la locuințe inteligente: la Bosch ConnectedWorld 2020, evenimentul din domeniul IoT care va ava loc în perioada 19-20 februarie la Berlin, Bosch va demonstra ceea ce internetul lucrurilor face deja posibil în momentul de față și ce soluții vor face viața de zi cu zi mai ușoară în viitor – pe șosea, acasă și la locul de muncă.

În mișcare: soluții pentru mobilitatea de astăzi și de mâine

Calculatoare puternice pentru arhitectura sistemelor electronice ale viitorului – calculatoare pentru autovehicule: sporirea electrificării, automatizării și conectivității impune exigențe din ce în ce mai mari în materie de arhitectură a sistemelor electronice ale autovehiculelor. Un element cheie pentru viitorul autovehiculelor este reprezentat de noile unități de comandă de înaltă performanță. Calculatoarele Bosch pentru autovehicule vor avea o putere de calcul de 1.000 de ori mai mare până la începutul deceniului următor. Compania produce deja aceste tipuri de calculatoare pentru conducerea automatizată, sistemul de propulsie și integrarea sistemelor infotainment și a funcțiilor de asistență la condus. 

Putere maximă – servicii pentru electromobilitate: Bosch prelungește prin Cloud durata de utilizare a acumulatorilor din autovehiculele electrice. Software-ul inteligent analizează starea acumulatorului pe baza datelor provenite, în timp real, de la autovehicul și mediul din jurul acestuia. Acesta recunoaște factorii de stres pentru acumulator, cum ar fi încărcarea de mare viteză. Pe baza datelor colectate, software-ul determină măsuri pentru combaterea uzurii celulelor, cum ar fi procesele optimizate de reîncărcare, care determină o uzură mai mică a acumulatorului. Convenience Charging, soluția integrată de reîncărcare și navigare a Bosch, permit o previziune precisă a autonomiei, planificarea rutei cu includerea opririlor de reîncărcare și plată și reîncărcare convenabile. 

Mobilitate electrică pentru trafic pe distanțe lungi – sistem cu celule de combustie: sistemele mobile cu celule de combustie oferă autonomii mari, durate scurte de reîncărcare și, datorită utilizării energiei regenerabile cu producere de hidrogen, utilizarea fără emisii a autovehiculelor. Bosch intenționează să comercializeze un acumulator pe bază de celule de combustie, pe care l-a rafinat în colaborare cu compania suedeză Powercell. Pe lângă acest acumulator, care transformă hidrogenul și oxigenul în energie electrică, Bosch dezvoltă toate componentele esențiale ale sistemului de celule de combustie într-o etapă de pregătire pentru producție.

Produse conectate care salvează vieți – Help Connect: cineva care a avut un accident are nevoie de ajutor cât mai repede – indiferent că se află acasă, pe o bicicletă, într-un autoturism, pe o motocicletă sau face sport. Pentru aceste cazuri și alte situații de urgență, Bosch oferă un înger păzitor sub forma Help Connect. Disponibilă sub forma unei aplicații pentru smartphone, această soluție de conectivitate transmite informații salvatoare către serviciile de urgență prin intermediul centrelor de servicii Bosch. Soluția necesită detectarea automată a accidentelor, de exemplu prin senzorii smartphone sau sistemele de asistență ale autovehiculului. În acest scop, Bosch a adăugat un algoritm inteligent pentru coliziuni la senzorii de accelerație din sistemul său de control al stabilității pentru motociclete (MSC). În cazul în care senzorii detectează un accident, transmit coliziunea către aplicație, iar aceasta pune imediat în mișcare procesul de salvare. După ce a fost înregistrată, soluția de salvare poate fi activată în orice moment, în orice loc și automat în cadrul dispozitivelor conectate sau prin simpla apăsare a unui buton. 

În dezvoltare: soluții pentru fabricile de astăzi și cele de mâine 

Transparență și eficiență sporite în cadrul proceselor de fabricație și de logistică – Nexeed: Sistemul aplicației industriale Nexeed pentru Industria 4.0 furnizează toate datele cu privire la procesele de fabricație și de logistică într-un format standardizat și evidențiază orice potențial de optimizare. Cu ajutorul acestui sistem, eficiența fabricilor Bosch a fost sporită deja cu până la 25 de procente. Nexeed Track and Trace poate optimiza, de asemenea, logistica: monitorizează și urmărește marfa și transportatorii, instruind senzorii și punctele de tranzit să raporteze în mod regulat locația și starea lor către cloud. Acest lucru înseamnă că specialiștii în domeniul logisticii și cei care efectuează planificarea știu în permanență unde se află paleții, de exemplu, sau materialele de producție și dacă vor ajunge la destinație la timp. 

Obținerea rapidă a pieselor de schimb adecvate – recunoașterea vizuală a obiectelor: în producția industrială, defectarea unui utilaj poate opri întregul flux de fabricație. Obținerea rapidă a pieselor de schimb adecvate asigură economie de bani și de timp. Recunoașterea vizuală a obiectelor poate ajuta utilizatorul să fotografieze cu smartphone-ul piesa defectă, iar o aplicație ajută la identificarea rapidă a piesei de schimb adecvate. Baza acestui proces este o rețea neuronală antrenată cu o gamă largă de date tip imagine. Bosch a dezvoltat acest sistem pentru a acoperi toate etapele procesului: simpla înregistrare a unei imagini a piesei de schimb, algoritmul pentru instruirea rețelei cu datele tip imagine, aplicația și toate elementele dintre acestea.

Roboți sensibili – proiectul de cercetare AMIRA: în fabricile viitorului, roboții industriali inteligenți vor avea un rol important în producție. Proiectul de cercetare AMIRA folosește metode de învățare automatizată și inteligența artificială pentru a învăța roboții cum să îndeplinească sarcini dificile, care necesită o mare dexteritate și sensibilitate.

În contact: soluții pentru clădiri și infrastructură

Alimentarea de înaltă eficiență cu energie ecologică – celule de combustie staționare: pentru Bosch, tehnologia celulelor de combustie cu oxid solid (SOFC) joacă un rol important în securitatea alimentării și flexibilitatea sistemului energetic. Această tehnologie este utilizată pentru micile stații de generare distribuită a energiei din centrele urbane, fabrici, centre de date și puncte de încărcare pentru autovehiculele electrice. Bosch a investit recent 90 de milioane de euro în Ceres Power, o companie specializată în celule de combustie, mărindu-și participația la aproximativ 18 procente. 

Clădire inteligentă – soluții pentru clădiri conectate: cum poate fi utilizat, în mod optim, spațiul din cadrul unei clădiri de birouri? Când ar trebui să fie pornit sistemul de aer condiționat într-o anumită parte a clădirii? Funcționează toate corpurile de iluminat montate? Serviciile Bosch pentru clădiri conectate pe bază de senzori și cloud oferă răspunsuri la aceste întrebări și altele similare. Aceste servicii sprijină gestionarea eficientă a clădirilor pe baza datelor provenite de la acestea, de exemplu cu privire la gradul de ocupare sau la calitatea aerului. Utilizatorii pot regla climatizarea și iluminarea încăperilor în conformitate cu cerințele, sporind eficiența și reducând consumul de energie. În plus, datele în timp real privind starea ascensoarelor facilitează programarea și chiar prevede datele de întreținere și reparații, evitând astfel perioadele de inactivitate neplanificate.

Platformă extinsă – Home Connect Plus: Home Connect, platforma IoT deschisă pentru toate lucrurile referitoare la produsele electrocasnice Bosch și ale unor producători terți, se extinde de la bucătărie și baie la restul casei. Începând cu jumătatea anului 2020, noua aplicație Home Connect Plus va permite utilizatorilor să opereze alte zone ale casei inteligente, indiferent de producător, inclusiv în materie de iluminat, obloane, încălzire, divertisment și echipamente pentru grădinărit. Acest lucru va face viața acasă și mai confortabilă, mai convenabilă și mai eficientă.

Plăcintă de mere cu IA – cuptoarele combină senzorii și învățarea automatizată: fripturi crocante, plăcinte suculente – seria 8 de cuptoare asigură rezultate premium cu ajutorul tehnologiei patentate a senzorilor Bosch. Datorită inteligenței artificiale, anumite aparate pot acum să învețe din experiența lor anterioară în materie de prăjire sau coacere. Cu cât cuptorul este utilizat mai frecvent într-o gospodărie, cu atât mai precis poate respecta timpul de pregătire prevăzut pentru orice preparat. 

Pe câmp: soluții pentru utilaje agricole și ferme

Ecosistem digital pentru agricultura inteligentă – NEVONEX: NEVONEX este un ecosistem deschis și independent față de producător, care oferă servicii digitale pentru utilajele agricole, permițând o conectivitate perfectă pentru fluxurile de lucru și utilaje. De asemenea, are rolul de platformă în cadrul căreia furnizorii își pot oferi serviciile de tehnologie sau echipamente agricole. Serviciile de acest gen pot fi efectuate direct la nivelul utilajelor agricole existente sau noi, cu condiția să fie echipate cu o unitate de control compatibilă NEVONEX. Conectarea senzorilor deja incluși sau montați ulterior la utilaj oferă un potențial suplimentar de eficiență – de exemplu, pentru a optimiza împrăștierea semințelor, a îngrășămintelor sau pesticidelor sau pentru a automatiza fluxurile de lucru. 

Noutățile, dezvoltarea și condițiile meteorologice sub observație – sisteme de senzori inteligenți: sistemele de senzori conectate Bosch ajută fermierii să țină în mod constant sub observație influențele externe și să răspundă în timp util. Cu Deepfield Connect Field Monitoring, utilizatorii primesc, direct pe smartphone, date despre condițiile meteorologice și dezvoltarea plantelor. Sistemul Smart Irrigation ajută la optimizarea utilizării apei pentru cultivarea măslinilor. Senzorii conectați la rezervor permit sistemului Deepfield Connect Milk Monitoring să măsoare temperatura laptelui, permițând producătorilor de lapte sau șoferilor de cisterne să intervină înainte ca laptele să se altereze. Un alt sistem de senzori inteligenți este Greenhouse Guardian, care permite detectarea din timp a oricăror boli ale plantelor. Datele privind factori precum umiditatea sau nivelul de CO2 sunt colectate în seră, prelucrate în Bosch IoT Cloud cu ajutorul inteligenței artificiale și este analizat riscul de infectare.

Source: www.bosch.ro.

Photo/video source: https://bosch-connected-world.com/

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *