Orange intră pe piața caselor inteligente

Orange a lansat în noiembrie, în teste cu utilizatori din România, Orange Smart Home, o soluție simplă prin care casa poate fi monitorizată şi controlată de la distanță, prin intermediul telefonului mobil. Astfel, dilemele de tipul „oare am scos fierul din priză?”, „am încuiat ușa?” și nu numai vor putea fi rezolvate mult mai uşor. Orange este primul operator mobil din România care intră în domeniul caselor inteligente, în acord cu ambiția sa de a-i conecta pe oameni cu ceea ce contează cel mai mult pentru ei.

„Evoluția tot mai rapidă a tehnologiei ne apropie din ce în ce mai mult de momentul în care telefonul va deveni practic telecomanda vieții noastre. Pe lângă toate echipamentele și gadgeturile de care ne folosim acasă, inovațiile din ultimii ani ne ajută să avem un control mai bun al casei noastre, prin intermediul telefonului mobil, oricând avem nevoie și oriunde ne aflăm, pentru a ne bucura de o viață mai confortabilă şi mai sigură şi pentru a consuma mai puţină energie.” a spus Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer al Orange România.

O soluție simplă, ușor de instalat și folosit

Soluția Orange Smart Home include 6 tipuri de senzori – senzor de fum, senzor de mișcare, senzor de inundație, senzor pentru ușă/ fereastră, priză inteligentă și cameră Wi-Fi – conectați la un dispozitiv central. Toate aceste dispozitive sunt fără fir și sunt uşor de instalat.

Supravegherea și controlarea de la distanță a locuinței se vor putea face pe telefon sau tabletă, prin aplicația Orange Smart Home[1], sau pe PC, prin intermediul unei platforme online. În funcție de propriile nevoi, clienții vor putea programa echipamentele pentru diferite acțiuni și scenarii. De exemplu, utilizatorii vor putea alege ca la activarea senzorului de mișcare să primească alerte prin SMS sau e-mail, dar și să se declanșeze înregistrarea video, cu ajutorul camerei Wi-Fi.

Acum în teste cu utilizatorii

Fiind vorba despre o propunere inovatoare pe piaţa de telefonie mobilă, Orange a deschis în noiembrie 2015 o sesiune de testare cu utilizatorii – atât clienți, cât și angajați din diferite departamente ale companiei – pentru a putea lua în considerare feedbackul acestora în condiţiile unei testări reale înainte de lansarea comercială și a le oferi o experiență potrivită cerinţelor şi aşteptărilor lor, de la momentul instalării şi până la folosirea de zi cu zi. Astfel, participanții au fost invitați să ofere constant feedback-ul lor pe o platformă dedicată serviciului, timp de 2 luni.

Orange are deja o tradiție de testare cu utilizatorii a produselor și serviciilor pe care le pregătește. Astfel de sesiuni de testare au fost realizate și pentru serviciul Orange TV, pentru stick-ul Orange TV, dar și pentru serviciul de internet de mare viteză 4G+.

  1. Aplicația Orange Smart Home este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOs.

Source: Orange

Photo/video source: Skater stock

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *