Bitdefender a lansat o nouă tehnologie care reprezintă viitorul securității pentru corporații

Bitdefender revoluționează securitatea mediilor virtuale folosite de marile corporații prin lansarea, în parteneriat cu Citrix, a tehnologiei Hypervisor Introspection (HVI). Inovația tehnologică constă în poziționarea soluției de securitate în afara sistemului de operare, oferind acesteia privilegii sporite față de cele ale atacatorilor și asigurând o protecție superioară în combaterea campaniilor de spionaj cibernetic și a amenințărilor complexe persistente.