Preview IFA 2018. Megatendințe în tehnologie

Dispozitive inteligente, inteligență artificială și televiziune 8K, printre tendințele importante pentru IFA 2018

Pe 21 aprilie, în cadrul conferinței de presă globale, organizată de Messe Berlin la Roma, au fost prezentate în avanpremieră noutățile și tendințele de la IFA Berlin, eveniment ce se va desfășura în perioada 31 august – 5 septembrie. Interesul mare pe care IFA îl trezește în rândul pasionaților de tehnologie a fost subliniat de numărul record (360) de jurnaliști și parteneri din industrie care au participat la eveniment.

Dispozitivele inteligente și conectate pentru casă, aplicațiile puternice IA care sunt profund integrate în produsele electronice de consum, în produsele de întreținere a sănătății și în televizoarele cu o calitate tot mai bună a ecranului se numără printre marile tendințe care vor domina IFA 2018, cea mai importantă expoziție comercială pentru aparatura  electronică de consum și pentru aparatură electrocasnică.

Toți cei prezenți la conferința de presă au avut oportunitatea de a afla atât tendințele cheie din industrie, cât și informații despre noile produse ce vor uimi vizitatorii IFA 2018, dar și consumatorii bineînțeles, la prezentări participând branduri de top din domeniul electronicii de consum și al electrocasnicelor: Philips (cu aplicația Somneo), Sharp (primul monitor TV de 8k, disponibil din aprilie și în Europa, în Asia fiind disponibil încă din 2017), Beurer (cu mai multe aplicații pentru sănătate – Health manager system app, CardioExpert product app, Sleepquiet), Radionovelli (4G – Radio 4G, realizat 100% în Italia), Huawei (accentul este pus pe fotografie) etc.

Gerard TAN, de la GfK Asia, a vorbit despre influența pe care o are Asia în dezvoltarea economică la nivel mondial, cheltuielile în noile tehnologii fiind din ce în ce mai mari. Acest lucru este absolut firesc în condițiile în care în 2016, 4,5 miliarde de oameni (60% din populația globului) a fost înregistrată în această regiune, estimările pentru 2030 arătând că 2/3 din populația de clasă mijlocie, la nivel global, va locui în Asia. Din punct de vedere economic, nu trebuie să uităm că 5 din cele mai rapide 10 creșteri economice au fost înregistrate aici, și 4 din primele 10 cele mai importante economii din lume sunt tot în Asia: China – locul 2, Japonia – locul 3, ASEAN – locul 7, India – locul 10. De asemenea, trebuie să menționăm că jumătate dintre utilizatorii de internet din lume trăiesc în Asia, 4 din primele 10 piețe pentru smartphone sunt în Asia, 7 din cele mai importante 10 branduri de smartphone sunt tot din Asia, și, ceea ce este foarte important, 4 din 9 centre de inovare în inteligență artificială se găsesc tot în Asia.

În prezentarea sa, Paul GRAY, analist IHS Markit Tehnology, a ,,aruncat” o privire asupra evoluției inteligenței în 2024. La acest moment se constată o supralicitare a termenului ,,inteligență”, așa cum a fost termenul ,,smart” în urmă cu câțiva ani. A fost subliniat faptul că noile tehnologii aduc multe avantaje, dar și noi riscuri. S-a constatat deja că telefoanele și conectivitatea dau dependență.

Conferința de presă globală a fost, de asemenea, un bun moment de a marca succesul IFA NEXT, platforma de inovare pentru afacerile incipiente, institute de cercetare și companii, care a avut premiera la IFA 2017. În acest an, IFA NEXT va crește semnificativ, având mai mult spațiu dedicat în hala 26.

De asemenea, IFA Global Markets este în continuă creștere. Evenimentul reunește furnizori, producători de componente, OEM-uri (producători de echipamente originale) și ODM-uri (proiectanți de produse originale), cu o gamă largă de potențiali clienți, toate într-un spațiu dedicat la STATION Berlin, lângă Potsdamer Platz. IFA Global Markets a evoluat rapid pentru a deveni cea mai mare expoziție de aprovizionare din Europa pentru sectorul  aparaturii electronice de larg consum.

Un nou subiect la IFA 2018 va fi Shift AUTOMOTIVE, noua convenție bianuală privind viitorul mobilității, care explorează modul în care noile tehnologii auto modifică modul în care gândim, trăim și conducem. Shift AUTOMOTIVE este o colaborare a Salonului Auto Internațional de la Geneva, Palexpo, IFA și Messe Berlin. Primul Shift AUTOMOTIVE va avea loc pe 4 și 5 septembrie 2018, alături de IFA la Berlin, urmat de Shift AUTOMOTIVE la Geneva în martie 2019.

Dr. Christian Göke, directorul executiv al Messe Berlin, a declarat: „Megatendințele din tehnologie stimulează inovația, cu componente care sunt tot mai mici și tot mai puternice, care, la rândul lor,  susțin tehnologii emergente precum controlul vocii și inteligența artificială. IFA este organizatorul pentru toate aceste inovații, este rețeaua de legătură pentru ecosistemul tehnologic global. Asta pentru că nu este doar un sector inovator, ci înseamnă șapte, opt sau nouă industrii diferite, care încearcă să rezolve aceleași probleme și să forțeze limitele inovației. Fiecare industrie aduce propriile cunoștințe, perspective și abilități. Toate aceste industrii învață una de la cealaltă, se inspiră reciproc. Aceasta este coinovația la superlativ”.

Hans-Joachim Kamp, președintele consiliului de supraveghere al gfu Consumer & Home Electronics, a declarat: „Produsele și categoriile de produse sunt tot mai conectate. În viața noastră de zi cu zi, putem vedea impactul imediat al produselor electronice și electrocasnice, de aceea IFA este cel mai bun loc și cea mai bună platformă pentru a explora și a prezenta aceste tendințe tehnologice importante. Nicio altă expoziție nu satisface nevoile mărcilor de renume, ale vânzătorilor cu amănuntul, ale consumatorilor și ale mass-media, atât de cuprinzător ca IFA. A zecea aniversare a aparatelor de uz casnic @ IFA și faptul că IFA a stabilit un nou record cu un volum al comenzilor de 4,7 miliarde de euro, înregistrat anul trecut, demonstrează de ce IFA este în centrul inovației”.

Jürgen Boyny, directorul general al Consumer Electronics, GfK Retail & Technology, a comentat evoluțiile globale ale pieței: „Este important consumatorul – industria inovează pentru a satisface nevoile consumatorilor; până la urmă, aceștia trebuie să cumpere produse noi. Deoarece în prezent oamenii sunt conectați digital, aceștia sunt dornici să profite la maximum de această experiență. Clienții vor să utilizeze tehnologia la maximum cât mai repede posibil. Ei doresc divertisment și comunicare, stil de viață și confort. De îndată ce consumatorii pot vedea și înțelege utilitatea unei inovații, ei sunt dispuși să plătească pentru aceasta”.

Georg Walkenbach, membru al Consiliului de Administrație al ZVEI, a declarat: „Ne așteptăm la o dezvoltare continuă pozitivă a pieței pentru ambele segmente ale aparatelor electrocasnice. Creșterea va continua în aproape toate țările din lume, deoarece clasele de mijloc din întreaga lume continuă să-și mărească cheltuielile. În același timp, noile tehnologii și tendințele de design stimulează potențialul de creștere în multe grupe de produse. Un exemplu foarte bun este bucătăria, unde vedem inovația în aproape fiecare categorie de produse”.

Directorul executiv al IFA, Jens Heithecker, a declarat: „Din punctul nostru de vedere, al IFA, vedem tendințele-cheie în rândul mărcilor, afacerilor noi, inventatorilor, comercianților cu amănuntul și consumatorilor. Și ceea ce e evident pentru noi este că suntem la punctul de vârf pentru o accelerare deosebită  a inovării, stimulată de megatendințe tehnologice și de o cooperare tot mai strânsă în întregul ecosistem industrial. Acest lucru va da un imbold creșterii, ne va transforma viața și, în curând, vom da termenului «electronică de consum» un înțeles complet nou”.

Pentru a vedea noile tehnologii care ne vor influența viața, în viitorul nu atât de îndepărtat pe cât credem, vizitați IFA Berlin 2018, între 31 august și 5 septembrie. (detalii suplimentare găsiți pe https://b2b.ifa-berlin.com/ .)

Source:

Photo/video source:

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *